Cuvânt rostit după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înaintea Slujbei de Tedeum la Sărbătoarea Canonizării Sfântului Gherman din Alaska

ChatGPT Image Aug 25, 2026, 12_07_17 PM

La împlinirea a 250 de ani de la Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii
Catedrala „Sfântul Nicolae”, Washington, D.C.
Duminică, 9 august 2026

For the English version, press here: Remarks Between the Divine Liturgy and the Molieben of Thanksgiving Feast of the Glorification of Saint Herman of Alaska.

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Iubiții mei fii duhovnicești în Domnul,

Astăzi, duminica, ziua Învierii Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, îl cinstim și pe Cuviosul Părintele nostru Gherman, în ziua Canonizării sale. Tot astăzi, urmând hotărârea Sfântului Sinod, vom oficia și o slujbă de mulțumire (Tedeum) pentru împlinirea a două sute cincizeci de ani de la întemeierea acestei țări. Însă, înainte de a începe această slujbă, să ne îndreptăm pentru câteva clipe gândul către Sfântul Gherman, ocrotitorul și făcătorul nostru de minuni, a cărui viață ne arată cum se cuvine să-I aducem lui Dumnezeu adevărata noastră mulțumire.

Viața Sfântului Gherman se desfășoară aproape în paralel cu perioada în care această republică a luat ființă. Se cuvine să ne amintim că aceste două istorii s-au petrecut în aceiași ani: una în văzul întregii lumi, iar cealaltă aproape cu totul ascunsă de ochii ei.

În anul 1776, când coloniile și-au proclamat independența, tânărul Gherman, aflat pe atunci la puțin peste 20 de ani, își închinase deja viața rugăciunii într-o mănăstire din apropierea orașului Sankt Petersburg.

Doi ani mai târziu, în vreme ce armata lui Washington îndura lungile ierni petrecute în taberele militare, Sfântul Gherman intra ca frate în Mănăstirea Valaam, de pe Lacul Ladoga. Locul aceasta avea să devină pentru el o școală a tăcerii, care l-a format pentru tot restul vieții.

În anul 1787, când delegații s-au întrunit în Philadelphia pentru a redacta Constituția, Sfântul Gherman era deja cunoscut printre frații de la Valaam pentru obiceiul său de a se retrage singur în pădure, unde petrecea zile întregi în rugăciune, neștiut de nimeni.

În septembrie 1794, în anul în care primul președinte al țării își începuse cel de-al doilea mandat, Gherman și șapte împreună-nevoitori de la Valaam au coborât de pe corabie pe țărmul Insulei Kodiak în Alaska. Atunci înălțându-se pentru prima dată o rugăciune ortodoxă pe acest continent.

Între anii 1811 și 1818, în timp ce tânăra națiune lupta pentru a doua oară pentru supraviețuirea sa, Gherman se stabilea pe o insulă mică din apropiere, pe care a numit-o Noul Valaam. Acolo, într-o colibă smerită, îngrijind o grădină, s-a dăruit unei vieți de slujire tainică a orfanilor și a celor aflați în nevoie.

În iarna anului 1836, în timp ce această țară își alegea cel de-al optulea președinte, pe aceeași insulă, un monah îmbătrânit în nevoințe a trecut la viața veșnică așa cum trăise: în tăcere, departe de atenția lumii și cunoscut aproape numai de Dumnezeu.

Nu se cuvine poate să stabilim o legătură directă între aceste două istorii. Cu toate acestea, se cuvine să ne amintim că, în timp ce o națiune se întemeia în văzul întregii lumi — prin dezbateri, lupte și declarații consemnate până astăzi în cărțile de istorie — avea loc și o altă lucrare: una tainică și tăcută, cunoscută numai de Dumnezeu. Din această lucrare nevăzută s-a ridicat sfântul nostru ocrotitor. Ea rămâne până astăzi pilda la care suntem chemați și noi, să ne călăuzim viața și tăirea.

Ne întrebăm de ce ne-am adunat astăzi în această Catedrală, la mii de kilometri depărtare de Kodiak, Alaska pentru a cinsti un om care a trecut la Domnul aproape cu totul neștiut de lume, cu aproape două veacuri în urmă. Puțini dintre sfinții Americii ocupă un loc de seamă în cărțile de istorie, iar Sfântul Gherman poate părea, în ochii lumii, cel mai neînsemnat dintre ei. Însă, după cum ne spune Domnul, cel mai mic dintre noi va fi mare în Împărăția Cerurilor.

Sfântul Gherman a trăit într-o smerenie desăvârșită, dăruindu-se slujirii locuitorilor din Alaska și a coloniștilor ruși și petrecându-și viața în rugăciune și nevoințe. După cum auzim într-un canon de rugăciune alcătuit în cinstea sa:

„În chilia din pustie, sufletul tău a îndurat durerile nașterii întru sfințenie, Părinte, iar numai îngerii au fost martorii nevoințelor tale în Hristos. Acum, cu gândul alerg la sihăstria ta de pe insulă, căutând adăpost…”

Sfințenia Sfântului Gherman a crescut în taină. Asemenea unui lăstar ocrotit cu grijă de ger și de vânt, asemenea unei plante păstrate într-o grădină ascunsă, dincolo de ziduri, și îngrijite cu dragoste, tot astfel sufletul Sfântului Gherman a fost păzit cu grijă, prin tăcere și nevoință, în toate zilele vieții sale. Acest monah misionar a avut o iubire adevărată pentru cei din jurul său, însă iubirea sa față de oameni își avea izvorul într-o iubire mai presus de toate, iubirea față de Dumnezeu Mântuitorul.

Aceasta este învățătura pe care se cuvine să o purtăm în inimile noastre când vom înălța rugăciunea de mulțumire. Mulțumind astăzi lui Dumnezeu pentru cei două sute cincizeci de ani de libertate ai acestei țări, să ne amintim că adevărata recunoștință a creștinului nu se măsoară prin monumente sau evenimente istorice, ci prin lucrarea tainică a unei inimi smerite. Sfântul Gherman nu a zidit nimic din ceea ce lumea ar numi măreț. A ridicat o colibă, a îngrijit o grădină, a întemeiat o școală pentru orfani și a trăit o viață în rugăciune la care doar Dumnezeu a fost martor. Tocmai această măreață taină a vieții sale a fost recunoscută și proclamată de Biserică, iar noi îl rugăm acum pe Sfântul Gherman să ne ajute pentru a-i putea urma exemplul.

Să urmăm, așadar, cu credincioșie calea Sfântului Gherman: calea smereniei, a lepădării de sine, a nevoinței, a iubirii necondiționate față de Dumnezeu, a deschiderii către aproapele aflat în orice nevoie, precum și a propovăduirii și împlinirii poruncilor Evangheliei în toate împrejurările vieții. Dacă vom face aceasta, îi vom aduce sfântului cea mai înaltă cinstire de care este în stare firea noastră muritoare. Iar cinstindu-l pe Sfântul Herman, Îl cinstim și pe Hristos Mântuitorul, Care sălășluiește în el și Se arată prin el slăvit și minunat.

Să ne facem, așadar, cei mai mici dintre toți, smerindu-ne și lepădându-ne de voia proprie prin nevoință; să-L iubim pe Dumnezeu mai presus de toate și să fim deschiși nevoilor aproapelui nostru. Să trecem dincolo de bunătatea superficială și să învățăm, încetul cu încetul, iubirea adevărată și purtarea de grijă asemenea lui Hristos, pe care le descoperim în viața Sfântului Gherman și le simțim atunci când ne rugăm lui. Cu această stare sufletească să ne îndreptăm acum către Dumnezeu, aducându-I mulțumire pentru această țară, pentru acest pământ și pentru fiecare suflet care trăiește în el.

Pentru rugăciunile Cuviosului Părintelui nostru Gherman, făcătorul de minuni al întregii Americi, Hristoase, Dumnezeul nostru, miruiește-ne și să ne mântuiește pe noi. Amin.

Episcopia Ortodoxă Română din America a organizat aducerea raclei cu o părticică din sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Gherman din Alaska la cel de-al 94-lea Congres al Episcopiei, care va avea loc în zona Miami, Florida. Pentru programul complet al slujbelor și al orelor de închinare la sfintele moaște, publicat anterior pe site-ul nostru, apăsați aici.

Romanian translation prepared by the Department of Publications of the Romanian Orthodox Episcopate of America, based on the original text, “Remarks Between the Divine Liturgy and the Molieben of Thanksgiving — Feast of the Glorification of Saint Herman of Alaska,” published on the website of the Orthodox Church in America (OCA) on August 9, 2026.

The Romanian Orthodox Episcopate of America is an archdiocese of the Orthodox Church in America and serves Romanian Orthodox parishes, missions, and monasteries across the United States and Canada.

Scroll to Top
The Romanian Orthodox Episcopate of America